Antonescu: Băsescu a câştigat alegerile cu ajutorul SRI, SIE, STS, al Parchetului general şi al DNA
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la Realitatea TV că i-a avertizat pe oamenii lui Mircea Geoană, înainte de dezbaterea publică dinaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, că Traian Băsescu este un adversar de temut, cu \"multe calităţi politice\". Tot Antonescu a mai spus că faţă de alegerile precedente, anul acesta Traian Băsescu a câştigat datorită partidului care l-a susţinut, dar şi cu sprijinul SRI, SIE, STS, al Parchetului general şi DNA.
Crin Antonescu a spus la Realitatea TV că fostul său adversar la alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu, este o persoană \"cu numeroase calităţi politice\".
\"Am remarcat numeroasele calităţi politice ale lui Traian Băsescu. Înainte de dezbatere ( n.red. dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale) am schimbat două-trei vorbe cu oameni din apropierea lui Mircea Geoană, am atras atenţia asupra unor lucruri, care nu ţin de episodul Vîntu, ci de precizia cu care Traian Băsescu stăpâneşte nişte date economice, nu doar le discută într-o emisiune, despre capacitatea lui de a corela acele date şi de a le formula inteligent, eficient\", a mărturisit Antonescu.
Preşedintele liberal a mai precizat că faţă de alegerile de acum cinci ani, \"la aceste alegeri, Traian Băsescu a fost un candidat destul de şters, chiar slab\". \"De data asta, maşina l-a scos pe Traian Băsescu preşedinte, nu Traian Băsescu a tras după sine partidul\", consideră Antonescu.
Liderul liberal a mai acuzat faptul că \"în spatele lui Traian Băsescu a stat SRI, SIE, STS, Parchetul general, DNA\". Antonescu nu a iertat nici PD-L, acuzând că \"a preluat toată puterea în România într-o lună şi jumătate, prefecturi, primării, prin presiune şi şantaj\".
\"Mircea Geoană a avut şanse foarte mari să câştige\", a mai spus Antonescu, care i-a transmis şefului statului că rezultatul alegerilor în România ar trebui să-i dea de gândit în următorii ani. \"Pentru prima dată, un conducător ales democratic de români a pierdut alegerile la românii de sub administraţia sa. În România, cu votul românilor din România, Mircea Geoană a câştigat alegerile la diferenţă de 10.000 de voturi\", a mai spus Antonescu.