MENIU

ANL organizează concurs de proiecte pentru realizarea de locuinţe, cu premii de 1,5 milioane de lei

Foto: lorylex.wordpress.com

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va selecta, prin concurs, proiecte arhitecturale şi structurale pentru realizarea de locuinţe, pentru care vor acorda 60 de premii, în valoare totală de 1,5 milioane lei.

Conform concursului de soluţii publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), soluţiile arhitecturale şi structurale, premiate şi recompensate în concurs, devin proprietatea autorităţii organizatoare, respectiv ANL.

Orice operator economic interesat de acest concurs de soluţii trebuie să transmită o scrisoare de interes aferentă acestei proceduri de achiziţie prin fax, documentaţia de atribuire ridicându-se gratuit de la sediul ANL din Bucureşti.

Juriul care va analiza proiectele este alcătuit din doi membri desemnaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, trei membri desemnaţi de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti având, fiecare câte un membru.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor sau a cererilor de participare este data de 22 octombrie 2009, ora 10.00.

Conform anunţului, se vor acorda 30 de premii I, în valoare de 30.000 de lei, şi 30 de premii II, în valoare de 20.000 de lei.

 

Mai multe articole despre:
concurs ANL