ANI a cerut procurorilor cercetarea penală a unui inspector din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor
Agenţia Naţională de Integritate cere procurorilor cercetarea penală a unui inspector din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Virgil Marincaş este acuzat de fals în declaraţii şi incompatibilitate.
ANI susţine că Marincaş deține atât funcția publică de inspector în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, cât și calitatea de administrator la societatea comercială S.C. MAVIR SERV-COM S.R.L.
Inpectorii ANI au descoperit la analiza declaraţiei de avere a inspectorului că nu a menţionat în fişă faptul că este administrator la o firmă particulară. Acest lucru contravine legii care spune că un funcţionar public nu poate derula afaceri personale. Din această cauză, se află şi în incompatibilitate. Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria sect. 1. Virgil Marincaş poate ataca în instanţă decizia inspectorilor de integritate în 15 zile în instanţă.
Urmare a nedepunerii declarațiilor de avere și de interese în termenele
prevăzute de lege, Virgil Marincaş a fost sancţionat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei.