MENIU

Anglia: Manchester City va plăti 15 milioane de lire sterline pentru transferul lui Kolo Toure

Foto: www.football-pictures.net

Clubul Manchester City urmează să-l transfere de la Arsenal Londra pe fundaşul Kolo Toure, pentru care va achita suma de 15 milioane de lire sterline, potrivit ediţiei online a BBC.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a fost prezent în Manchester pentru a efectua vizita medicală, iar oficializarea transferului se poate realiza în cursul zilei de miercuri. El a fost dorit de antrenorul Mark Hughes după ce clubul nu a reuşit să-l transfere pe John Terry, de la Chelsea. Kolo Toure a fost ofertat şi în luna ianuarie, dar Arsenal a refuzat să-l vândă atunci.

Fundaşul ivorian a evoluat la formaţia pregătită de Arsene Wenger din 2002. Tehnicianul a fost de acord cu transferul după ce a precizat că şapte jucători pot evolua pe postul de fundaş central.

Toure a disputat 326 de meciuri pentru londonezi, reuşind 14 goluri. El mai are doi ani de contract cu formaţia de pe stadionul Emirates. Arsenal l-a vândut la City în această vară şi pe atacantul Emmanuel Adebayor, pentru 25 de milioane de lire sterline.

Altfel, Manchester City a confirmat că Valeri Bojinov urmează să fie împrumutat la Parma.
Mai multe articole despre:
Manchester City Kolo Toure