MENIU

Anglia - Wayne Rooney a primit doar o etapă de suspendare după eliminarea din meciul cu Fulham

Foto: coolspotters.com

Atacantul lui Manchester United, Wayne Rooney, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare ca urmare a cartonaşului roşu pe care l-a încasat în partida din runda trecută cu Fulham, deşi jucătorul se aştepta la o pedeapsă mai severă, deoarece a protestat vehement la decizia arbitrului.

Internaţionalul englez în vârstă de 23 de ani a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe, iar în momentul în care a părăsit terenul de joc a vociferat la adresa arbitrului Phil Dowd şi a lovit cu pumnul fanionul de la colţul terenului.

Centralul partidei a precizat însă că nu a fost înjurat de Rooney, motiv pentru care federaţia engleză a decis că nu-l sancţionează suplimentar pe fotbalist, dincolo de suspendarea care se impunea în mod normal.

"Am discutat cu Dowd şi am înţeles că nu a existat niciun abuz din partea jucătorului după ce a fost eliminat. Referitor la incidentul cu steagul de la corner, arbitrul nu a văzut gestul fotbalistului, aşa că i-am scris lui Rooney o scrisoare prin care i-am reamintit care îi sunt responsabilităţile", a spus un oficial al FA.

Manchester United, învinsă cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Londra, cu Fulham, va întâlni, pe teren propriu, în următoarea etapă din campionat pe Aston Villa. Formaţia pregătită de Sir Alex Ferguson nu va putea conta nici pe serviciile lui Nemanja Vidic şi Paul Scholes, ambii jucători fiind suspendaţi.