Anglia - Acord între West Ham şi Sheffield în cazul lui Tevez
West Ham şi Sheffield au ajuns la un acord în litigiul privind compensaţiile în cazul fotbalistului argentinian Carlos Tevez, "ciocănarii" urmând să plătească celor de la United aproape 25 de milioane de lire sterline.
Cele două cluburi se aflau într-o dispută din 2007, când Carlos Tevez a ajutat clubul West Ham să se salveze de la retrogradare, în timp ce Sheffield a retrogradat în liga secundă la finalul sezonului 2006-2007. Cei de la Sheffield au considerat că Tevez nu avea drept de joc şi a făcut plângere la instanţele sportive, care le-au dat câştig de cauză.
Potrivit presei engleze, West Ham va plăti iniţial doar 15 milioane de lire sterline celor de la Sheffield, dar suma finală a compensaţiilor poate ajunge până la 25 de milioane.
"Ambele cluburi sunt mulţumite cu această înţelegere, iar disputa dintre Sheffield United şi West Ham United s-a stins. Nu se va mai apela la tribunal", se arată într-un comunicat comun al celor două grupări.