MENIU

Angela Gheorghiu şi-a anulat şase reprezentaţii pe scena Operei Metropolitane din New York

Foto: nobelpeaceprize.org

Niciodată departe de controverse, soprana Angela Gheorghiu a provocat multe discuţii printre iubitorii de operă, după ce şi-a anunţat retragerea dintr-o serie de reprezentaţii ale operei "Carmen", de Bizet, comentează The Telegraph, în ediţia electronică.

Un purtător de cuvânt al sopranei a precizat că acesteia îi este imposibil să interpreteze cele şase reprezentaţii de la Opera Metropolitană din New York, din "motive personale".  Producţia prevăzută să deschidă seara de Anul Nou este pusă în scenă de Sir Richard Eyre, cu participarea Angelei Gheorghiu şi a soţului acesteia, tenorul francez Roberto Alagna. De altfel, Angela Gheorghiu a interpretat rar rolul ţigăncii spaniole din Bizet, scris pentru mezzo-soprane.

Angela Gheorghiu a debutat pe scenele internaţionale în 1992, cu "Boema", de Puccini,  la Covent Garden. În acelaşi an a urcat pe scena Operei Metropolitane din New York. 

În ultimul timp, soprana s-a implicat într-o serie de acţiuni de promovare, printre care susţinerea Festivalului de teatru Ideo Ideis din Alexandria sau prezentarea Bucureştilor, în cea mai recentă ediţie a Luis Vuitton City Guides.

Mai multe articole despre:
Angela Gheorghiu Carmen