Andrei Pavel, eliminat şi el de la Open România
Ultimul turneu ATP al "Cneazului" s-a încheiat după doar un tur, în faţa uruguayanaului Pablo Cuevas.
Eliminărilor lui Victor Crivoi şi Victor Hănescu li se adaugă de miercuri ieşirea din concurs a lui Andrei Pavel, care cu această ocazie a disputat ultimul turneu din carieră. Căpitanul nejucător al echipei noastre de Cupa Davis a fost eliminat de uruguayanul Pablo Cuevas, care l-a învins în două seturi, 6-3, 7-6 (7/2). Partida a durat o oră şi 20 de minute, timp în care compatriotul nostru a fost destul de imobil la primire, sud-americanul reuşind opt aşi.
"Mi-a plăcut să joc acest meci, m-am distrat în această o oră şi jumătate de tenis. Mă bucur că am jucat acasă ultima mea partidă. Tot timpul am vrut să câştig acest turneu, însă am reuşit doar la dublu, împreună cu Gabriel Trifu. Am încercat să joc cât mai bine în acest meci, chiar dacă nu am avut timpul necesar să îl pregătesc, dar se vede vârsta", a spus Pavel la sfârşitul meciului.
Miercuri au început şi meciurile turului doi, în care Albert Montanes (fav. nr. 5) l-a eliminat pe Marcel Granollers, cu 6-1, 6-3, iar Alberto Martin s-a retras în primul set al întâlnirii cu Santiago Ventura, jucător venit din calificări.