Andreas Holzl (Austria): "N-ar fi rău dacă golaverajul nostru ar arăta mult mai bine după meciul cu România"
Naţionala României nu mai sperie pe nimeni. Andreas Holzl, mijlocaşul lui Sturm Graz şi al naţionalei Austriei, nu dă doi bani pe defensiva lui Piţurcă. Holzl a prins curaj după rezultatele mai slabe ale României şi vrea ca Austria să-şi îmbunătăţească golaverajul în meciul cu tricolorii.
"Faptul că nu am marcat foarte multe goluri în aceste preliminarii nu înseamna prea mult vizavi de meciul cu România, acum sunt mulţi jucători noi. N-ar fi rău dacă golaverajul nostru ar arăta mult mai bine după această partidă. Este o atmosferă foarte bună, toată lumea gândeşte pozitiv. O victorie ar reprezenta un pas important pentru noi. Vrem să urcam mai sus în clasament. Este vorba de imaginea naţionalei Austriei. Suntem realişti şi suntem conştienţi că Mondialele reprezintă mai mult un vis în acest moment", a spus Holzl, în presa austriacă.
Echipa naţională a României a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, în faţa Serbiei, scor 2-3, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010.
Clasamentul grupei arată în acest moment astfel: 1. Serbia 12p (5j), 2. Lituania 9p (5j), 3. Franţa 7p (4j), 4. Austria 4p (4j), 5. România 4p (4j), 6. Insulele Feroe 1p (4j).
Următoarea etapă a Grupei a 7-a se va disputa pe 1 aprilie şi programează meciurile Austria-România şi Franţa-Lituania. Meciul Austria - România se va disputa de la ora 21.30, pe arena Hypo
Worthersee Arena din Klagenfurt.