Ancelotti l-a sunat pe Carlos Tevez să-l cheme la Chelsea
Carlo Ancelotti vrea cu orice preţ să-l aducă pe atacantul lui Manchester United, Carlos Tevez, la Chelsea aşa că a vorbit personal cu el la telefon. Antrenorul lui Chelsea l-a sunat pe Tevez după ce a obţinut numărul lui de telefon de la atacantul argentinian Hernan Crespo şi a insistat să se întâlnească faţă-n faţă.
Kaka, David Villa and Franck Ribery sunt în capul listei de transferuri a lui Chelsea, dar Kaka a semnat cu Real Madrid şi s-ar putea să-i calce pe urme şi ceilalţi, cu toate că Chelsea a încercat să-i ispitească pe cei de la Bayern Munchen, conform Daily Mail.
Sergio Aguero este de asemenea în colimatorul lui Chelsea. Cel mai probabil însă Tevez va pleca la Manchester City pentru 25 de milioane de lire după ce îi va expira contractul cu Manchester United, la sfârşitul acestei luni.
Ancelotti îl admiră pe Tevez şi dacă îl va convinge să semneze cu gruparea de pe Stamford Bridge îi va cere lui Roman Abramovich să se înţeleagă cu Kia Joorabchian în privinţa preţului.