Anastase: Geoană se opune ca România să aibă Guvern cu capacitate de decizie totală
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că preşedintele Senatului se opune unui vot de învestire cât mai rapid dat de Parlament Cabinetului Negoiţă, deşi din punct de vedere tehnic, acest lucru s-ar putea realiza săptămâna viitoare.
Roberta Anastase susţine că Mircea Geoană tergiversează deliberat procedura de învestire a unui nou Cabinet fiind interesat doar de campania electorală pentru prezidenţiale.
\"Deşi a anunţat că va convoca luni Birourile Permanente reunite, mă îndoiesc că va face ceva concret în direcţia aceasta. Domnul Geoană se opune ca România să aibă un Guvern cu capacitate de decizie totală\", a apreciat preşedintele Camerei.
Roberta Anastase susţine că o convocare de-abia pentru luni arată că Geoană întârzie deliberat procedurile, acelaşi lucru fiind demonstrat şi de faptul că şi-a luat concediu în cursul acestei săptămâni. Ea a precizat că, din punct de vedere tehnic, este încă posibil ca votul de încredere pentru Cabinetul Negoiţă să fie dat săptămâna viitoare.
\"Teoretic, este posibil să avem un Guvern dacă Birourile Permanente se întrunesc luni, iar audierile au loc în termen de două zile, cum a fost practica până acum, miercuri şi joi\", a spus Roberta Anastase.