MENIU

Anastase consideră votul la cazul Năstase un pas pentru credibilizarea Parlamentului

Anastase: Mulţumesc colegilor mei din Camera Deputaţilor pentru votul pe care l-au dat astăzi
FOTO: NewsIn

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, le-a mulţumit miercuri colegilor pentru votul acordat pentru începerea urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase şi a subliniat că astfel se face un pas spre credibilizarea Parlamentului.

"Cred că este un pas important pentru credibilizarea instituţiei Parlamentului. În momentul acesta, dosarele pleacă în justiţie şi sper ca ele să aibă parte de o justiţie dreaptă", a afirmat Anastase.

"Mulţumesc colegilor mei din Camera Deputaţilor pentru votul pe care l-au dat astăzi", a conchis ea.

30 de voturi a fost diferenţa în favoarea urmăririi penale a fostului premier Adrian Năstase în cazul dosarelor Zambaccian 2 şi Mătuşa Tamara, 158 de deputaţi au votat pentru cercetarea lui Năstase şi 128 au votat pentru păstrarea imunităţii sale.