MENIU

Anastase: Concediul lui Geoană a fost cel mai scump concediu pe care l-au plătit românii la stat

<descriere>

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că, deşi a mutat miercuri şedinţa Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru ca preşedintele Senatului, Mircea Geoană să fie prezent, \"se pare că PSD îşi doreşte un haos în întreaga ţară\", considerând că din lipsa cvorumului nu s-a luat nicio hotărâre asupra Guvernului Negoiţă.

\"Am solicitat ca şedinţa să  se desfăşoare miercuri şi nu luni. Iată că o primă concluzie este aceea că membrii PSD din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi al Senatului nu se simt confortabil să participe la aceleaşi şedinţe cu Mircea Geoană\", a apreciat Anastase, după ce, din lipsa cvorumului, nu s-a luat nicio hotărâre asupra Guvernului Negoiţă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a susţinut că PSD, împreună cu Mircea Geoană, continuă \"campania de blocare a învestiturii unui nou guvern\", prin neparticiparea la şedinţă a parlamentarilor social-democraţi.

\"În al doilea rând, pot să constat că PSD şi Mircea Geoană continuă campania de blocare a învestirii unui nou guvern, de blocare a unui demers de care beneficiază întreaga Românie. Concediul lui Geoană a fost cel mai scump concediu pe care l-au plătit românii la stat. Este inacceptabil ca preşedintele Senatului să se afle în spatele blocării Guvernului, să se afle în spatele grevei de la Metrorex. Încearcă să se folosească de absolut toate mijloacele pentru a ajunge preşedintele României, în condiţiile în care el nu există ca om politic pe scena românească\", a mai spus Anastase.

Geoană a spus că lipsa cvorumului este explicabilă în condiţiile în care programul de guvernare al lui Liviu Negoiţă este şi cel al lui Lucian Croitoru, fapt caracterizat de liderul PSD drept \"o mascaradă\". El a mai obiectat că majoritatea miniştrilor propuşi de Negoiţă au mai fost audiaţi deja, fiind aceiaşi ca în Cabinetul respins anterior.

\"Sunt absolut revoltată de comportamentul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, care a ales ca, în această perioadă în care România are nevoie de un guvern, să plece în concediu de odihnă sau de campanie\", a declara Roberta Anastase săptămâna trecută.

Totodată, ea a mai afirmat că preşedintele Senatului, liderul social-democrat Mircea Geoană, a spus că nu poate participa la o şedinţă a Birourilor reunite mai devreme de miercuri, Anastase glumind că Geoană \"se antrenează pentru întâlnirea cu candidaţii la preşedinţie până miercuri\". \"Înţeleg că (se antrenează - n.r.) după casetele domnului Obama (Barak Obama - preşedintele SUA) şi antrenamentele domnului Vanghelie\", a mai spus Roberta Anastase.