MENIU

Anastase a trimis preşedinţilor de Camere legislative din UE o scrisoare privind Republica Moldova

FOTO: NewsIn

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a trimis, marţi, omologilor săi din statele membre UE o scrisoare în care atrage atenţia asupra evenimentelor de la Chişinău şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de acţiunile Guvernului moldovean şi faţă de perspectivele democratice ale acestui stat.

Anastase le solicită şefilor de Camere legislative din Parlamentele statelor europene "să disemineze" informaţiile prezentate în scriosare printre membrii Parlamentelor naţionale.

Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că a urmărit cu îngrijorare crescândă, în ultima săptămână, evenimentele de la Chişinău. "Alegerile din 5 aprilie, perioada premergătoare lor, şi răspunsul autorităţilor la evenimentele de după au constituit un test pentru pretenţiile democratice şi europene ale regimului Voronin. Acest test a fost picat de autorităţile comuniste şi astăzi suntem martorii unei involuţii de proporţii în Republica Moldova", a declarat Anastase, în cadrul unei conferinţe susţinute marţi, pe tema evenimentelor de la Chişinău. Reacţiile "brutale şi abuzive" ale Guvernului moldovean au dovedit că regimul Voronin este nedemocratic, respingând pluralismul, transparenţa, opoziţia publică şi nesocotind drepturile fundamentale ale omului, a arătat Anastase.

"Ceea ce nu îşi dau seama Vladimir Voronin şi acoliţii săi este că au alienat si radicalizat o întreagă generaţie - chiar acea generaţie care reprezintă viitorul Moldovei. Astfel, acest regim s-a  compromis definitiv",  a spus Roberta Anastase, amintind de măsurile  adoptate de guvernul de la Chişinău faţă de protestatari şi reprezentanţii mass-media.

În paralel cu acţiunile întreprinse împotriva propriilor cetăţeni şi a jurnaliştilor, autorităţile de la Chişinău au exacerbat discursul antiromânesc "până la dimensiuni absurde", a remarcat Anastase. "Regimul condus de Vladimir Voronin a recurs la acţiuni ostile împotriva unui stat UE - singurul cu care se învecinează şi care i-a susţinut necondiţionat parcursul european", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor arătând că, spre deosebire de atitudinea guvernului moldovean, în România a existat, în această perioadă o atitudine "matură, credibilă şi coerentă la nivelul întregii clase politice".  "Ca Preşedinte al Camerei Deputaţilor, aflat în contact direct cu reprezentanţii tuturor forţelor politice din Parlament, am remarcat cu satisfacţie un consens în abordarea responsabilă şi europeană de către noi a acestor evoluţii", a spus Anastase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a remarcat că există şi semnale pozitive în ceea ce priveşte evoluţia evenimentelor de la Chişinău, precum decizia luata de Curtea Constituţionala de a aproba verificarea listelor electorale şi renumărarea voturilor, precum şi desfăşurarea în bune condiţii a unui miting al opoziţiei, arătând că, în continuare "avem toate motivele să fim foarte atenţi şi circumspecţi în continuare".