Analizele de bază gratuite pot fi făcute până pe 31 ianuarie
Românii mai au posibilitatea până la sfârşitul acestei luni să-şi facă gratuit analizele medicale de bază.
Asta deoarece executivul Tăriceanu a prelungit, în una dintre ultimele sale şedinte de guvern, Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei până la 31 ianuarie 2009.
Totodată, taloanele pentru prezentarea la medicul de familie, restituite sau nedistribuite populaţiei vor fi arhivate. În perioada iulie 2007 - iulie 2008, s-au prezentat la medic, prin acest program, 11 milioane de români, adică peste jumătate dintre persoanele care au primit taloane.
În urma evaluării, s-a constatat că mai mult de 4 milioane de oameni prezintă risc de îmbolnăvire.