Americanii nu ştiu dacă Obama este musulman sau creştin
Un american din zece crede că preşedintele de culoare al Statelor Unite este musulman. Şi aceasta, în pofida faptului că, pe 20 ianuarie, Barack Obama şi-a depus jurământul de învestire cu mâna pe Biblie.
Potrivit unui sondaj publicat de un centru american de cercetare, 20% dintre protestanţii evanghelişti albi si 17% dintre republicani cred că Obama se roagă la Allah, nu la Dumnezeu.
Chiar şi susţinătorii Partidului Democrat, formaţiunea preşedintelui, se mai încurcă când vine vorba de religia liderului de la Casa Albă. Doar 55% dintre democraţii intervievaţi ştiu ca Obama este creştin.