MENIU

Americanii îşi incendiază maşinile ca să pună mâna pe banii din asigurare

Foto: shutterstock.com

Criza mondială îi determină pe unii americani să recurgă la măsuri disperate. Tot mai mulţi americani îşi dau foc la maşini ca să obţină banii de asigurare, iar practica tinde să se transforme în fenomen.

O bună parte dintre maşinile incendiate sunt aproape noi, cumpărate prin credit, iar proprietarii vor să scape astfel de plata ratelor. Anchetatorii îşi dau repede seama dacă e vorba de furtul unei maşini, urmat de incendiere sau de o simplă înscenare.

Un hoţ profesionist nu ar lăsa niciodată obiecte de valoare într-o maşină furată, cum ar fi dispozitive GPS sau telefoane mobile, susţin inspectorii de daune care au întâlnit frecvent astfel de cazuri.

Proprietarii riscă nu numai amenzi sau pedepse cu închisoarea pentru incendierea intenţionată a bunurilor asigurate, dar şi rănirea gravă. Un tânăr a fost internat cu arsuri grave după ce a încercat să-şi dea foc la maşină. Potrivit unei statistici remacente, numărul de incendieri ale maşinilor s-a dublat în ultimul an, cele mai multe acţiuni având loc în statele Nevada, New York, New Jersey, Ohio şi Texas, dar şi în Pennsylvania, Mississippi sau California.

Mai multe articole despre:
SUA maşini asigurare incendiere