MENIU

Americanii dezbat stilul vestimentar al primei doamne a Statelor Unite

Foto: http://lh4.ggpht.com/fisherwy/R7vArGqoswI/AAAAAAAANeQ/04REXZviNz4/Michelle+Obama%5B3%5D

Viaţa primei doamne a Statelor Unite ale Americii a fost şi va fi întotdeauna un subiect de mare interes. Michelle Obama nu face excepţie. Este în atenţia publicului cu atât mai mult cu cât ea şi Barack Obama sunt primul cuplu prezidenţial de culoare la Casa Albă. Motiv întemeiat ca ţinuta ei să fie dezbătută ori de câte ori există ocazia.

Cea mai nouă polemică este legată de rochiile sale. Dacă până să ajungă prima doamnă opta pentru haine care nu purtau semnătura niciunui designer celebru acum a schimbat registrul. Numai că noile sale ţinute nu mulţumesc pe toată lumea. Gurile rele pun la îndoială stilul rochiilor fără mâneci.

După ce a apărut la mai multe evenimente cu umerii dezgoliţi doamna Obama a intrat în colimatorul criticilor. Deşi este elegantă ca întotdeauna specialiştii spun că rochiile fără mâneci nu sunt potrivite în această perioadă. Şi nu pentru că ar dezavantaja-o în vreun fel ci pur şi simplu pentru că este... iarnă.

Dar Michelle Obama nu a părut nicio clipă că ar da importanţă acestor recomandări. La un dineu la Casa Albă şi la discursul soţului ei în faţa Congresului american a venit îmbrăcată cu rochii fără mâneci şi chiar fără bretele.

Mai multe articole despre:
dezbatere rochii Michelle Obama