America şi-a luat rămas bun de la ultimul dintre fraţii Kennedy
Senatorul Ted Kennedy a fost înhumat sâmbătă în cimitirul naţional Arlington, alături de cei doi fraţi ai săi asasinaţi, după ce mii de americani, în frunte cu preşedintele Barack Obama, i-au adus un omagiu solemn, recunoscându-i meritele şi rolul pe care l-a avut în viaţa politică a Washingtonului.
La căderea serii, sicriul cu trupul neînsufleţit al senatorului - decedat marţi, la 77 de ani, în urma unui cancer la creier - a fost depus de opt militari în apropierea mormântului preşedintelui John Kennedy, pe care arde permanent o flacără.
Numai familia şi rudele lui Ted Kennedy au asistat la această ultimă etapă a ceremoniei funerare, transmisă în direct de canalele de televiziune.
Sute de persoane au salutat cu aclamaţii momentul sosirii la cimitir a dricului ce transporta sicriul înfăşurat în steagul naţional. De altfel, aclamaţiile mulţimii au însoţit cortegiul funerar pe întreg parcursul dintre Capitoliu, sediul Senatului, unde a fost adus un scurt omagiu ultimului dintre fraţii Kennedy, şi cimitirul Arlington.
Preşedintele Barack Obama pronunţase în cursul dimineţii, în timpul slujbei funerare care s-a ţinut la Boston, în Massachusetts, statul de origine al clanului Kennedy, un discurs de elogiere la adresa celui pe care îl consideră un mentor şi un prieten. Obama, coleg la Senat cu Ted Kennedy între 2005 şi 2008, a obţinut sprijinul determinant al acestuia în timpul campaniei prezidenţiale din 2008.
Lumea îşi va aduce aminte de Edward Kennedy ca de "cel mai mare susţinător al celor care nu au nimic, sufletul Partidului Democrat şi leul din Senatul Statelor Unite", a spus Obama la ceremonia din biserica Our Lady of Perpetual Help din Boston. Preşedintele Statelor Unite nu s-a ferit să afirme că îl consideră pe Ted Kennedy "cel mai mare legiuitor al epocii" contemporane.
Foştii preşedinţi George W. Bush, Bill Clinton şi Jimmy Carter s-au numărat printre cei care au asistat la slujba din biserică.
La ceremonie au vorbit mai mulţi membri ai familiei, dar Ted Kennedy junior i-a făcut pe mulţi să plângă evocând sprijinul şi afecţiunea pe care tatăl său i le-a arătat atunci când a fost supus unei amputări a piciorului, din cauza unui cancer survenit în copilărie.
După ceremonia de la Boston, sicriul a fost transportat cu avionul la Washington pentru a fi înhumat în cimitirul Arlington. Pe tot parcursul zilei, atât la Boston - în ciuda ploii şi a vântului -, cât şi în capitală, mii de persoane au vrut să-i aducă un omagiu ultimului dintre fraţii Kennedy.
"Am vrea ca moştenirea familiei Kennedy să dureze şi am vrea să vedem un alt Kennedy la Casa Albă", a declarat Kathy Robertson, o femeie în vârstă de 50 de ani, care purta cu mândrie o insignă cu "Kennedy 80", datând din timpul campaniei prezidenţiale ratate a defunctului, din 1980.
Chiar dacă mulţi dintre americani nu-i împărtăşeau ideile politice, moartea senatorului reprezintă un eveniment care pune capăt unei jumătăţi de secol în care familia Kennedy şi-a pus amprenta pe Partidul Democrat.
Mulţi se aşteptau ca Ted Kennedy să preia ştafeta după asasinarea fraţilor săi John şi Robert, acesta din urmă fost procuror general asasinat în 1968 în timp ce se pregătea să candideze la alegerile prezidenţiale. Ambiţiile pentru Casa Albă ale lui Ted Kennedy au fost însă contracarate de aura de scandal care l-a însoţit, de problemele cu alcoolul şi de un divorţ furtunos, ceea ce nu l-a împiedicat, în schimb, să aibă o excepţională carieră de senator, timp de 47 de ani, marcată de talentul său politic şi de determinarea sa, care i-au adus admiraţia unanimă la sfârşitul vieţii, comentează AFP.În elogiul său rostit la ceremonia funerară de la Boston, preşedintele Obama a salutat "tăria şi umorul" care l-au caracterizat pe Ted Kennedy. El a reuşit să facă faţă "mai multor suferinţe şi tragedii decât cei mulţi dintre noi nu vom cunoaşte vreodată", a spus Obama. "La vârsta de 16 ani, deja îşi pierdea un frate şi o soră. A văzut apoi cum ţării i-au fost luaţi violent doi dintre cei pe care îi iubea", a reamintit Obama, referindu-se la faptul că Ted Kennedy şi-a pierdut fratele mai mare, Joseph, mort într-un accident de avion în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apoi sora, Kathleen, şi ea moartă într-un accident de avion în 1948, pentru ca apoi să asiste la asasinarea preşedintelui John F. Kennedy în 1963 şi a fratelui său Robert, candidat la alegerile prezidenţiale, în 1968. Ted Kennedy, a continuat Obama, şi-a văzut doi dintre copii luptând împotriva cancerului, şi-a îngropat trei nepoţi şi a cunoscut eşecuri personale şi necazuri care au fost intens mediatizate. "O asemenea succesiune de evenimente ar fi doborât orice om. Nu însă şi pe Ted Kennedy", a spus Obama.
Respectul pe care l-a inspirat Ted Kennedy s-a văzut şi în diversitatea persoanelor care au venit joi şi vineri la Boston pentru a-şi lua rămas bun de la "patriarhul" clanului Kennedy. Zeci de mii de persoane au stat la coadă pentru a trece pe la sicriul depus în Biblioteca John F. Kennedy din Boston. Printre ele au fost şi politicieni republicani, care, în pofida divergenţelor ideologice, au legat o strânsă prietenie cu Ted Kennedy.