MENIU

Ambulanțierii ies, marți, în stradă: miting de amploare în fața Guvernului. Calendarul protestului

Ambulanțe

Blocul National Sindical (BNS) anunță, împreună cu Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanță, că mâine, 22 noiembrie 2022, va fi organizat un miting de amploare în Capitală, cu peste 1.000 de protestatari. Un anunț în acest sens a fost făcut, luni, pe pagina de Facebook a BNS.

 

Programul acțiunilor sindicale de mâine este următorul:

1. De la ora 10:00 – 12:00 în Piața Revoluției va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne / sediul Departamentului pentru Situații de Urgență.
 
2. De la ora 12:00 – 12:30 va avea loc marșul sindical, din locația Piața Revoluției în Piața Victoriei
 
3. De la ora 12:30 – 14:00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piața Victoriei.
 
"În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Național Sindical și FNSAR la discuții, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor, se va renunța la marșul sindical și la pichetarea Guvernului", se arată în mesajul citat.
 
Reprezentanții celor două sindicate susțin că protestatarii care vor participa la protest sunt din timpul liber, iar prezența lor la București nu afectează negativ capacitatea de intervenție a Serviciilor Publice de Ambulanță.
 
De asemenea, Blocul National Sindical reamintește că, începând de mâine, de la ora 10:00, pe termen nelimitat, toate ambulanțele operative din Serviciile Publice de Ambulanță vor afișa vizibil mesajul ”#PROTESTNAȚIONAL”. 
Mai multe articole despre:
ambulantieri ambulanta miting protest guvern