MENIU

Alte patru cazuri de gripă nouă în România, bilanţul total ajungând la 343

Foto: shutterstock.com

Alte patru cazuri de gripă porcină au fost confirmate în România, în ultima săptămână, numărul total al persoanelor infectate cu virusul A/H1N1 ajungând astfel la 343, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Din totalul cazurilor noi, trei au fost înregistrate în Bucureşti şi unul în judeţul Dolj. Dintre pacienţii din Capitală, unul s-a întors din Arabia Saudită şi a generat două cazuri secundare în rândul contacţilor apropiaţi, iar pacientul din Dolj s-a întors recent din SUA.

Aproximativ patru milioane de români s-ar putea îmbolnăvi de gripă porcină, pe toată perioada pandemiei, potrivit estimărilor epidemiologilor din România, vârful epidemiei fiind estimat în perioada februarie- aprilie.

"În total, estimăm ca patru milioane de români care se vor infecta cu virusul A/H1N1, însă nu ne facem probleme deoarece vom avea suficient doze de vaccin şi de antivirale. Vor fi cinci milioane de doze în prima tranşă de vaccin, până la sfârşitul anului, după care Institutul Cantacuzino va produce lunar un milion de doze", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Geza Molnar.

Copiii din unităţile şcolare vor fi vaccinaţi împotriva gripei porcine doar cu acordul părinţilor, iar gravidele doar la cerere, în cadrul campaniei care va începe la 1 decembrie, a mai anunţat, vineri, prof. dr Geza Molnar.

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva gripei porcine, Ministerul Sănătăţii are în plan vaccinarea a trei milioane de copii instituţionalizaţi, iar preşcolarii, elevii şi studenţii vor fi vaccinaţi gratuit împotriva gripei porcine.

De asemenea, cu prioritate va fi vaccinat personalul care lucrează în domenii precum apărare, graniţe, aeroporturi, hidrocentrale şi personalul medico-sanitar.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.