Alpinista Crina Popescu, în vârstă de 14 ani, a primit titlul de Maestru al Sportului din partea MTS
Cea mai tânără alpinistă din România, Crina Popescu, în vârstă de 14 ani şi patru luni, a primit, miercuri, din partea MTS titlul de Maestru al Sportului, pentru recordurile pe care le-a doborât, printre care cucerirea vârfului Aconcagua (6.962 metri).
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a vorbit despre următoarea expediţie a româncei: "Ministerul se alătură unui demers curajos, acela de a încerca să doboare două recorduri. Expediţia va rămâne în istoria alpinismului şi ne bucurăm să încurajăm oamenii dornici să practice un sport. Am acordat sprijinul financiar necesar pentru o astfel de expediţie care este extrem de costisitoare. Este vorba de 16.000 de euro, sumă care va acoperi cheltuielile deplasării lui Coco în această expediţie''.
Prezent la eveniment, secretarul de stat al MTS, Octavian Belu, a vorbit despre Crina Popescu catalogând drept impresionante performanţele ei: "Ea poate fi un model pentru fetele de vârsta ei. Îşi propune ceva care trece dincolo de posibilităţile unui om matur, iar pentru mine ceea ce face ea înseamnă că sportul românesc mai are o speranţă".
Crina Popescu a vorbit despre ceea ce reprezintă pregătirea unei expediţii: "Pentru un vârf de peste 8.000 de metri e nevoie de multe antrenamente. Eu mă pregătesc zilnic timp de 3-4 ore, aş face şi mai mult, dar trebuie să ajung şi la şcoală. Prima dată când am urcat pe munte a fost la şase ani, la Omu, iar la zece ani am fost în Alpi. Vreau să merg pe Cho Oyu pentru a cucerit primul vârf din Himalaya".
Crina Popescu a atins pe 10 ianuarie 2009 cel mai înalt masiv din afara Asiei, vârful Aconcagua (6.962 metri), pe ruta Gheţarului Polonez, ea devenind cea mai tânără alpinistă care a urcat pe acest munte. Alpinista a început să escaladeze la vârsta de 10 ani şi a mai cucerit vârfurile: Dente del Gigante (4.014 metri) şi Mont Blanc (4.810 metri) în Alpi, Kalapatar (5.545 metri) în Nepal, Kazbek (5.047 metri) în Caucaz, Damavand (5.761) în Iran.