Alin Petrache a fost ales preşedintele Federaţiei Române de Rugby
Fostul internaţional Alin Petrache a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, în timp ce Pompilie Borş, Aurelian Arghir şi Victor Istrate sunt cei trei vicepreşedinţi ai forului, în urma algerilor care au avut loc miercuri în cadrul Adunării Generale.
Alin Petrache are 33 de ani, el fiind cel mai tânăr dintre candidaţi. Fostul căpitan al naţionalei României a adunat peste 50 de meciuri oficiale sub tricolor, fiind pe teren inclusiv la partida pe care România a câştigat-o în 2004 cu Italia, victorie considerată una dintre cele mai importante din ultimii 20 de ani. La nivel de club, el a activat la Dinamo, RC Paris, Bordeaux Begles, RC Toulon şi Beziers.
Petrache a fost secretar general adjunct în COSR, dar şi director general adjunct al Complexului Sportiv Naţional Lia Manoliu. Fostul internaţional a spus în momentul în care şi-a lansat candidatura că în cazul în care va fi ales va acorda o atenţie deosebită centrelor pentru copii şi juniori şi că îşi doreşte dinamizarea campionatului intern şi aducerea la un nivel care să permită susţinerea echipei naţionalei la un standard ridicat. O altă prioritate a fost fostului căpitan este calificarea la Cupa Mondială din 2011.