MENIU

Alin Burcea: S-au emis tichete de vacanţă în valoare de doar 50-70.000 de euro la nivel naţional

Foto: zf.ro

Tichetele de vacanţă nu sunt la mare căutare, a spus la Realitatea FM vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Alin Burcea.

"Până în acest moment nu cred că s-au emis tichete de vacanţă în valoare mai mare de 50-70.000 de euro, la nivel naţional", a spus Burcea.

Acesta a adaugat că în prezent sunt neînţelegeri cu privire la comisionul perceput de firmele emitente. Limita comisionului impus deja agenţiilor de turism este de 10% din valoarea unui tichet de vacanţă.

Legea privind tichetele de vacanţă, aflată în dezbatere în Camera Deputaţilor, va suferi o modificare, mai precis, comisionul perceput de firmele emitente va fi limitat.

Surse din piaţa agenţiilor de turism spun că propunerea de limitare a comisionului firmelor emitente este de 2%. Ministrul Turismului Elena Udrea a declarat că este nemulţumită de faptul că există "o dispută şi o competiţie" între cei care operează cu tichete de vacanţă, respectiv autorităţi emitente, agenţii de turism şi lideri de sindicat, pe tema comisionul care se practică pentru aceste tichete.

"Toată lumea trebuie să înţeleagă că, dacă părţile implicate vor reuşi să obţină un câştig din aceste tichete, nu trebuie să întindă coarda", a afirmat Elena Udrea.

Ascultă aici declaraţia vicepreşedintelui Asociaţiei Naţionalea Agenţiilor de Turism din România