Alexandru Calmâcu: Un nou joc universitar: şotronul cu pietricele
Sărbătorile au trecut, vacanţele de iarnă ale studenţilor se prelungesc, aulele şi sălile de seminar sunt aproape goale, o lehamite generală tronează peste universităţi, sesiunea de examene nu mai sperie pe nimeni şi, tot aşa, aşteptăm cu fruntea senină să vină vara. Acum trei zile, o poziţie fermă a sindicatelor din sistem, privind boicotarea examenelor studenţeşti, ne-a umplut sufletul de bucurie. În sfârşit, după atâta amar de vreme, credeam că o organizaţie sindicală s-a hotărât să prindă pisica şi s-o rupă în două, bărbăteşte, şi să nu mai accepte tot felul de compromisuri care ar amână mărirea salarială, cu 50%, a cadrelor didactice universitare la Sfântu' Aşteaptă.