Alexandru Athanasiu: Introducerea magistraţilor într-o lege de tipul celei a sistemului unic de pensii este neconstituţională
Fostul ministru al Muncii Alexandru Athanasiu a declarat joi seară, la Realitatea TV, că introducerea magistraţilor într-o lege de tipul celei a sistemului unic de pensii este neconstituţională. Athanasiu a invocat experianţa sa din anul 2000, când a vrut să introducă magistraţii într-o lege privind sistemul public de pensii.
"Legea 19 (privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, n. red.) a fost votată în unanimitate, în Senat, în 12 decembrie 1999, înainte de a pleca eu din Minister. Înalta Curte a făcut sesizare la Curtea Constituţională, iar aceasta a declarat neconstituţională introducerea magistraţilor într-un sistem contributiv aplicabil tuturor contribuabililor din România", a explicat Alexandru Athanasiu.
Cu alte cuvinte, introducerea magistraţilor într-o lege de tipul celei a sistemului unic de pensii este neconstituţională.
"Avem o decizie din 17 februarie 2000, a Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţională acea prevedere din Legea 19", a clarificat fostul ministru al Muncii.
Pensiile de lux ar putea ajunge de cel mult un sfert din cât sunt în prezent
Mihai Şeitan, consilier de stat în cadrul Guvernului a anunţat, pe 26 mai, că pensiile speciale vor fi recalculate prin noua lege a pensiilor, pe baza contribuţiei persoanelor beneficiare la sistemul public de pensii.
Şeitan a mai spus că, după recalculare, un pensionar de lux ar putea rămîne cu cel mult un sfert din cât câştigă acum.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, la 27 mai, că, începând cu anul 2010, pensiile se vor primi în funcţie de contribuţiile la sistemul public de pensii. Sârbu a mai spus că, în maximum două luni, proiectul legii unice a pensiilor va fi finalizat.