Alexa: "Meciul cu Dinamo e special, ne gândim doar la victorie"
Căpitanul lui FC Timişoara, Dan Alexa, a declarat miercuri că echipa sa trebuie să ia în calcul doar varianta victoriei pentru meciul cu Dinamo, din următoarea etapă, pentru că o victorie cu alb-roşii le-ar aduce multă bucurie suporterilor bănăţeni.
Fost jucător şi la echipa din Ştefan cel Mare, Alexa s-a referit şi la ultima întâlnire dintre Timişoara şi Dinamo, când a fost acuzat de noncombat. "Dacă batem, voi fi cel mai fericit, iar cei care încă vorbesc despre faptul că nu mi-aş fi apărat corect şansele cu Dinamo sunt răutăcioşi. Am fost chemat la DNA, am dat declaraţie şi gata. Eu ştiu că am dreptate 100% şi sunt convins de asta", a explicat Alexa.
Altfel, acesta a mărturisit că nu este îngrijorat de gripa porcină, însă se teme pentru fiica sa.
Un alt jucător din lotul timişorenilor, Srdjan Luchin, este încrezător înaintea meciului cu alb-roşii şi spune că a venit timpul ca FC Timişoara să o învingă pe Dinamo. "E bine că avem o pauză, pentru că putem pregăti liniştiţi derby-ul cu Dinamo. Au trecut atâţia ani în care am promis că batem pe Dinamo şi nu am reuşit, iar acum a venit timpul. Îmi doresc să câştigăm titlul sezonul acesta", a spus Luchin.
Meciul FC Timişoara-Dinamo, din etapa a 14-a a Ligii I, se va juca la data de 23 noiembrie.