Alessandro Nesta, out pe o perioadă nedeterminată
Apărătorul lui AC Milan, Alessandro Nesta, care în acest sezon nu a evoluat în nicio partidă oficială din cauza problemelor medicale, a suferit o nouă accidentare la spate şi va fi supus, astăzi, unei intervenţii chirurgicale la zona afectată.
Nesta, care luna viitoare va împlini 33 de ani, nu a bifat niciun minut în actuala stagiune din cauza problemelor medicale pe care le are la spate. Fostul căpitan al lui Lazio a petrecut anul trecut patru luni la o clinică privată din Miami, unde a efectuat un tratament special, în speranţa că va scăpa de o eventuală intervenţie chirurgicală.
Fotbalistul lui AC Milan s-a antrenat în ultimele săptămâni alături de restul lotului grupării rossonere, iar oficialii echipei sperau într-o revenire a acestuia pe gazon în derby-ul cu Inter, din weekend. Speranţele ca Nesta să debuteze în actualul sezon din Serie A s-au năruit vineri, când jucătorul a acuzat dureri puternice la spate. Apărătorul a fost supus unui control medical amănunţit, iar doctorii i-au comunicat că trebuie să se opereze.
Perioada de indisponibilitate a lui Nesta nu a putut fi estimată de câtre staff-ul medical al lui AC Milan.