MENIU

Ales Jindra: E greu de spus dacă am câştigat un punct sau am pierdut două

Foto: NewsIn

Antrenorul CFR-ului, Ales Jindra, a declarat la finalul partidei terminate la egalitate cu Rapid, scor 0-0, că este greu de spus dacă echipa sa a câştigat un punct sau a pierdut două.

"În prima repriză nu am văzut Rapidul, în a doua repriză am început mai uşor. Ne-au încurcat şi pauzele arbitrului. Jucătorii Rapidului s-au mişcat mai bine după aceste pauze, au avut ocazii mai mari, dar şi noi în final puteam câştiga. Meciul a fost influenţat şi de ninsoare. E greu de spus dacă e un punct câştigat sau am pierdut două puncte. Se va vedea la fnalul campionatului. Nu cred că s-a văzut lipsa lui Dubarbier, iar Mara a fost printre ei mai buni jucători ai noştri", a declarat Jindra la conferinţa de presă.

Jindra a spus că accidentarea lui Ricardo Cadu este destul de gravă.

"Nu cunosc detalii, dar cred că e destul de gravă. Dario Flores, înlocuitorul lui Cadu, a jucat foarte bine în prima repriză, însă după pauză toată apărarea a greşit, dar e un început bun pentru el", a mai spus Jindra.

CFR Cluj şi Rapid au încheiat la egalitate partida disputată la Cluj, într-un meci desfăşurat în condiţii meteo foarte grele. 

 

Mai multe articole despre:
Liga I CFR Cluj Rapid Etapa a 20-a Ales Jindra