MENIU

Alertă cu bombă la Primăria şi Casa Presei din Chişinău

Foto: virtualchisinau.com

Angajaţii Primăriei Municipiului Chişinău au fost evacuaţi luni dimineaţă, după ce primarul a primit în timpul şedinţei operative un mesaj scris în care se spunea că în spatele clădirii ar fi amplasate câteva kilograme de explozibil, relatează BASA Press.

Scrisoarea a fost adusă primarului, în jurul orei 08:45, chiar în timpul şedinţei operative. Despre conţinutul mesajului primit, primarul a anunţat abia la finele şedinţei, peste aproape jumătate de oră, între timp toţi angajaţii prezenţi aflându-se în pericol.

La faţa locului în prezent se află mai multe echipe de genişti care examinează zona.
Solicitate de BASA-press, surse din cadrul Biroului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au precizat că la faţa locului se află mai multe echipe de salvatori şi două autospeciale pregătite să intervină în caz de necesitate.

Într-un mesaj, Asociaţia Hyde Park a informat la rândul ei despre această alertă cu bombă, sugerând că ar fi vorba despre o alertă falsă.

Ulterior, şi sediile Casei Presei şi al Aeroportului Internaţional Chişinău au fost evacuate, potrivit agenţiei Info-Prim Neo. Tudor Căpăţână, şeful serviciului de presă al Comisariatului General de Poliţie, a spus că este o măsură luată după ameninţări cu bombă ce au parvenit prin telefon de la persoane anonime. Solicitată de Info-Prim Neo, Ala Meleca, şefa serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, a comunicat că specialiştii anchetează cazurile.

Galina Telpiz, şefa serviciului de presă al Aeroportului Internaţional Chişinău, a declarat însă pentru Info-Prim Neo că alarma cu bombă de la aeroport este o aplicaţie programată din timp. "Este o simulare a unei situaţii excepţionale", a spus Telpiz.

Zona din preajma Casei Presei şi a Primăriei Chişinău rămân în continuare izolate. Poliţiştii de la faţa locului nu au putut spune când va fi permis accesul în imobile, iar cercetările continuă. La faţa locului a fost observată cel puţin o ambulanţă. 

Circulaţia rutieră a fost interzisă.