Alcoolul ar putea reduce problemele cardiace
O treime din bărbaţi şi-ar putea reduce problemele cardiace, dacă ar consuma între patru şi zece pahare de alcool pe zi. Aceasta este concluzia unui studiu care a stârnit controverse printre cercetătorii din întreaga lume.
Potrivit studiului, cei care consumă între patru şi zece pahare de alcool pe zi, îşi pot înjumătăţi riscul de îmbolnăvire. Astfel, alcoolul ar putea reduce problemele de inimă, pentru o treime dintre bărbaţi, susţin cercetătorii.
Nu doar bărbaţii pot obţine beneficii de pe urma acestui fapt, ci şi femeile. Cu toate aceste, cercetătorii spanioli spun că este nevoie de mai multe teste pentru a trage aceste concluzii.
Nici cercetătorii din Marea Britanie nu par a fi sută la sută de acord cu aceste argumente. \"Dacă un consum moderat de alcool poate îmbunătăţi starea anumitor organe, abuzul poate avea efecte negative asupra inimii, ficatului, pancreasului sau creierului\", a declarat Cathy Ross, de la fundaţia Heart.
Robert Sutton, profesor de chirurgie la Universitatea Liverpool, a declarat că studiul ar putea avea câteva scăpări, neaprobând faptul că un consum ridicat de alcool poate îmbunătăţi starea sănătăţii.
Totuşi, cercetătorii încearcă să sugereze că alcoolul, consumat în cantităţi moderate însă, protejează inima. O altă teorie spune că ajută şi la reducerea coagulării sângelui.