MENIU

Al Qaida a transmis condoleanţe familiilor celor care au murit nevinovaţi în atacuri şi lupte

Al Qaida a condamnat şi va condamna toate atacurile puterilor occidentale asupra forţelor politice seculare

Mesajul a apărut într-o înregistrare video, postată pe un site islamist.

Mesajul a fost citit în engleză de un purtător de cuvânt al organizaţiei. Acesta a spus că Al Qaida a condamnat şi va condamna toate atacurile puterilor occidentale asupra forţelor politice seculare. Condoleanţele sunt pentru musulmani: cei ucişi de aliaţi, cei căzuţi victime inocente ale mujahedinilor şi cei răpuşi în luptele din Afganistan şi Pakistan.

Înregistrarea vine la două săptămâni după ce preşedintele american Barack Obama a anunţat trimiterea a 30 de mii de noi soldaţi în Afganistan.