Aiyana Lee a ajuns în România şi va susţine două concerte
Aiyana Lee, copilul minune care până la vârsta de trei ani a câştigat trei concursuri şi a înregistrat un album, şi, mai mult decât atât este rudă cu Michael Jackson a sosit în România!
Fetiţa, acum în vârstă de nouă ani este însoţită de mama ei, Nicole Anderson, o compozitoare care a lansat talente în Marea Britanie. Aiyana a devenit şi mai cunoscută după ce i-a dedicat Regelui Pop cântecul "Amazing Grace".
Interpretarea melodiei a adus-o în atenţia publicului şi a presei internaţionale. Aiyana Lee va susţine în România două concerte, pe 27 august la Arenele Mihai Eminescu şi în luna noiembrie la Sala Palatului.