Air concertează la Bucureşti, în februarie 2010 - VEZI VIDEO
Duoul francez Air, celebru pentru piese electro precum "Kelly Watch the Stars" şi "Cherry Blossom Girl", va susţine un concert la Bucureşti, pe 11 februarie anul viitor, în cadrul turneului de promovare a celui mai recent album, "Love 2", potrivit musicpromoter.ro.
Air este un duo format din Nicolas Godin şi Jean-Benoît Dunckel. Muzica trupei este deseori descrisă drept electronică, stilul ei artistic fiind influenţat de muzica anilor ‘70 şi de muzicieni precum Jean Michel Jarre, Vangelis şi Francis Lai. Alte influenţe notabile sunt cele provenind de la Pink Floyd, Tangerine Dream, Jean-Jacques Perrey şi Serge Gainsbourg.
Printre cele mai cunoscute piese ale trupei se numără "Sexy Boy", "Kelly Watch the Stars", "All I Need", "Playground Love", "Radio #1", "Sing Sang Sung", cea din urmă fiind cel mai recent hit al formaţiei, lansat pe 25 august anul acesta.