MENIU

Aihan Omer: E o victorie mare, dar pentru noi meciul cu Slovacia va fi ca o finală

Foto: Newsin

Selecţionerul naţionalei de handbal masculin a României, Aihan Omer, a declarat, luni, după victoria în faţa Argentinei, scor 30-26, că este un succes care contribuie la moralul echipei înaintea partidelor cu Australia şi Slovacia, ultima fiind catalogată ca o finală.

"Este o victorie mare pentru echipa României. Sunt primele noastre puncte obţinute în faţa unui adversar foarte arţăgos. Cred că ziua de mâine de pauză este binevenită înaintea ultimelor două meciuri, cu Australia şi Slovacia. Ultimul joc, cel cu Slovacia, este ca o adevărată finală a grupei pentru noi", a afirmat Aihan Omer.

Selecţionerul a fost completat de interul Rareş Jurcă: "Este o victorie dulce pentru noi după 14 ani de absenţă la un turneu final al unui campionat mondial. Foarte important a fost că am reuşit să trecem peste înfrângerea cu Ungaria şi am obţinut primele noastre două puncte în Croaţia. Chiar dacă nu spune nimic ca nume, Argentina joacă altceva în teren. Este o formaţie arţăgoasă şi ambiţioasă".


Birtalan: Cu această victorie am arătat că handbalul din România nu a murit

Fostul internaţional Ştefan Birtalan a declarat că victoria tricolorilor în faţa Argentinei a fost un aşteptată şi a arătat că handbalul din România mai are resurse pentru performanţă.

"A fost un meci bun, cu un adversar bun, dar să recunoaştem că eram favoriţi. Este prima victorie şi sper ca băieţii să continue aşa, pentru că mai sunt două meciuri, cu Australia, care după mine este ca şi câştigat, şi cel cu Slovacia, care este ca o finală. Astăzi, prin această victorie am arătat că handbalul din România nu a murit", a afirmat dublul campion mondial, Ştefan Birtalan.

Fostul selecţioner Vasile Stângă a vorbit la rândul său despre victoria tricoloră: "Au jucat mai concentrat, dar au făcut şi multe greşeli, noroc cu portarul Rudi Stănescu, el ne-a salvat de mai multe ori. La Argentina am văzut oboseală faţă de meciul pe care l-a jucat cu Slovacia. Cred că băieţii nu se concentrează şi de aceea ratează aşa de mult".

România a învins selecţionata Argentinei, scor 30-26, reuşind astfel prima sa victorie la Campionatul Mondial din Croaţia. Următorul meci al tricolorilor este programat, miercuri, de la ora 16:00, cu Australia.