Agenda pentru timpul liber: 26 octombrie-1 noiembrie
Concertul cântăreţei Natalie Cole, premiera documentarului "Michael Jackson: THIS IS IT" şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru, cu spectacolul "Cântăreaţa cheală", se numără printre cele mai interesante repere din agenda culturală bucureşteană pentru săptămâna 26 octombrie-1 noiembrie.
Luni, la Clubul Ţăranului, începând cu ora 21.00, a fost prezentat spectacolul "Mănâncă-ţi aproapele", regizat de Vitalie Bichir. Spectacolul, bazat pe un text de Marius Damian nominalizat la Premiile UNITER în 2004, abordează o gamă largă de probleme, atingând zone precum intoleranţa, naţionalismul, religiile şi supremaţiile false. Distribuţia spectacolului îi include pe Marius Damian, Geo Constantinescu şi Adrian Anghel, iar biletele costă între 10 şi 15 lei.
Marţi, 27 octombrie, cântăreaţa americană Natalie Cole, fiica
legendarului Nat King Cole, a concertat în premieră în România, la Sala
Palatului, începând cu ora 20.30. Câştigătoare a nouă premii
Grammy, Natalie Cole a interpretat piese clasice precum
"Unforgettable","Miss You Like Crazy" sau "Coffee Time", iar pe scenă
s-a auzit şi vocea celebrului Nat King Cole, într-un duet alături de
fiica sa, posibil datorită tehnicilor moderne de înregistrare şi
redare. Biletele au preţuri cuprinse între 100 şi 500 de lei.
Miercuri este ziua în care cinematografele bucureştene au prezentat
premiera documentarului "Michael Jackson: THIS IS IT" (foto).
Documentarul despre regele muzicii pop, de 111 minute, care va avea
premiera în România odată cu lansarea în SUA, este realizat cu ajutorul
a peste 100 de ore de înregistrări brute, de la repetiţiile lui
Michael Jackson pentru seria de 50 de concerte pe care megastarul
trebuia să le susţină la Londra.
Joi, Teatrul Mic a prezentat, de la ora 19.00, spectacolul "Poimâine,
alaltăieri", regizat de Gianina Cărbunariu. Comedia amară, care îi are
în distribuţie pe actorii Mădălina Ghiţescu, Paula Gherghe, Carmen
Florescu, Rolando Matsangos şi Virgil Aioanei, este o reflecţie
teatrală asupra viitorului "citit" în semnele prezentului biopolitic.
Biletele au avut preţul de 23 de lei.
Vineri, 30 octombrie, cinefilii au ocazia să (re)vadă capodopera "La
Ciociara", programată de la ora 19.00, la Cinemateca Eforie. Pelicula
din 1960, regizată de Vittorio De Sica, îi are în rolurile principale
pe Jean-Paul Belmondo, Sophia Loren şi Eleonora Brown. Pentru rolul
magistral din acest film, Loren a fost recompensată la Gala Premiilor
Oscar şi la Cannes. Biletele au preţuri cuprinse între 3 şi 6 lei.
Sâmbătă, 31 octombrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Odeon a fost
prezentat spectacolul "Cântăreaţa cheală" de Eugene Ionesco al
companiei teatrale franceze Cie Les Intempestif, în deschiderea
Festivalului Naţional de Teatru (FNT). Piesa regizată de Jean-Luc
Lagarce, a marcat, în cadrul celei de-a XIX-a ediţie a FNT, împlinirea
a 100 de ani de la naşterea dramaturgului Eugene Ionesco. Biletele
au costat între 26,5 şi 53 de lei.
Duminică, Circ & Variete Globus i-a invitat pe bucureşteni la un spectacol desfăşurat sub forma unui concurs, în care publicul şi-a ales favoriţii prin intermediul unor buletine primite la intrare. În cadrul spectacolului, desfăşurat anual începând din 2000, au fost reprezentaţii de comedie, dresură de papagali, echilibristică, echitaţie şi dresură mixtă ale unor artişti şi companii de circ din România, Rusia, Italia, Ucraina sau Mongolia. Biletele au avut preţuri cuprinse între 25 şi 60 de lei.