Agenda pentru timpul liber: 20 - 26 aprilie
Cel mai nou film regizat de Clint Eastwood, piese de referinţă ale dramaturgiei ruse, Haydn şi Beethoven în interpretarea cvartetului Belcea, dar şi un recital al trupei Ţapinarii, se numără printre cele mai interesante repere culturale din agenda culturală bucureşteană a săptămânii 20 - 26 aprilie.
Marţi, 21 aprilie, Teatrul Naţional a prezentat, la Sala Amfiteatru, spectacolul cu piesa "Un duel", de Cehov, în regia lui Alexandru Dabija. Din distribuţie fac parte actori din tânăra generaţie precum Axel Moustache, Razvan Oprea şi Marius Rizea, dar şi cunoscutul Vlad Ivanov, interpretul domnului Bebe din "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile". "Un duel" reconstituie atmosfera tipică dramaturgiei ruseşti, în care personajele, printr-o întorsătură neaşteptată de situaţie, se salvează din criza existenţială marcată de una dintre marile teme cehoviene, deterioarea relaţiilor umane. Spectacolul a început la ora 19.00, iar preţul biletului a fost cuprins între 16 şi 30 lei.
Miercuri, 22 aprilie, Cvartetul Belcea a susţinut un recital extraordinal la Ateneul Român, de la ora 19.00. Programul concertului a inclus lucrări de referinţă ale muzicii clasice, semnate de Joseph Haydn şi Ludwig van Beethoven. Cvartetul Belcea este unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale de astăzi, recompensat cu numeroase premii, printre care şi cel decernat de Societatea Filarmonică Regală, în 2001. Din 2007, la iniţiativa Institutului Cultural Român şi cu sprijinul Filarmonicii "George Enescu", Cvartetul Belcea a devenit cvartet în rezidenţă la Ateneul Roman. Preţul biletului a fost cuprins între 16 şi 20 de lei.
Joi, 23 aprilie, trupa de folk alternativ Ţapinarii a cântat, de la ora 21:00, în clubul 100 Crossroads. Spectacolul se intitulează "O seară pentru femei!", iar intrarea a costat 15 lei şi, respectiv, 10 lei pentru studenţi. Una dintre cele mai nonconformiste trupe de azi, duetul Ţapinarii contrariază şi, deopotrivă, place atât prin stilul muzical, ce poate fi asemănat cu cel al Adei Milea, cât şi prin textele ce aduc a poezie post-modernistă.
Vineri, 24 aprilie, iubitorii de jazz au fost aşteptaţi la concertul Ozanei Barabancea, care a avut loc la clubul XO Piano Cafe, de la ora 21.30. Formată ca solistă de operă, Barabancea s-a consacrat şi ca interpretă de jazz, a făcut parte din distribuţia muzicalului "Chicago", a jucat în diverse seriale şi, în prezent, este profesoară de canto. Interpreta i-a avut ca profesori pe Anca Parghel şi Marius Popp, iar în cariera sa a susţinut numeroase turnee în ţară şi în străinătate. În anul 2000, a fost invitată să susţină un recital la Festivalului de Jazz din Londra, cu ocazia înmânării premiilor Royal College of Music. Biletul de intrare la concertul de vineri costă 30 de lei.
Sâmbătă, 25 aprilie, la Studioul "Horia Bernea" din Muzeului Ţăranului Român, au putut fi vizionate, începând cu ora 17.30, scurtmetraje regizate de tinere absolvente ale Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie. Iniţiativa face parte din proiectele culturale de promovare a noului val de cineaşti şi a peliculelor acestora, dar şi de susţinere a dialogului creatorilor cu publicul din România. Preţul biletului variază între doi şi şase lei.
În ultima zi a săptămânii, pe 26 aprilie, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra prezintă "Căsătoria" de Gogol, în regia lui Yuri Kordonski. Piesa poartă subtitlul "O întâmplare absolut incredibilă în două acte" şi are pe afiş nume mari ale scenei româneşti, precum Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Mariana Mihuţ, Doru Ana şi Răzvan Vasilescu, alături de Andreea Bibiri şi Cornel Scripcaru. Regizorul a mai pus în scenă, în ultimii ani, spectacole importante precum "Unchiul Vanea" de Cehov şi "Inimă de câine", scrisă de Mihail Bulgakov. Piesa "Căsătoria" se va juca la Sala Izvor, de la ora 19.00, iar preţul biletelor variază între 13,25 şi 26,50 lei.