Afganistanul îşi alege preşedintele la 20 august într-un climat de violenţă
Afganii sunt chemaţi la urne la 20 august pentru al doilea scrutin prezidenţial din istoria ţării, într-un climat de teamă în condiţiile ameninţării cu atacuri, ceea ce ar putea face ca mulţi alegători să nu se ducă la vot.
Preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai este considerat favorit, dar campania dinamică a fostului ministru de externe, Abdullah Abdullah, ar putea duce la un al doilea tur de scrutin.
În afară de violenţe, numeroşi observatori se tem de fraude, mai ales în zonele izolate.
Circa 17 milioane de afgani sunt chemaţi la cele 7.000 de birouri de vot unde vor avea loc simultan alegeri provinciale, birouri protejate de 300.000 de poliţişti şi soldaţi afgani şi străini.
Pentru funcţia supremă în stat candidează 41 de persoane, printre care două femei. Din 2001 s-au înregistrat progrese, dar mulţi afgani se declară frustraţi, în pofida milioanelor de dolari în ajutor internaţional. Majoritatea nu au nici acum electricitate, infrastructura este extrem de proastă, slujbele sunt puţine, iar corupţia este endemică.
Mitinguri electorale, consilii tribale, negocieri controversate, mită, mesaje pe Twitter sau Facebook: candidaţii la alegerile prezidenţiale din 20 august din Afganistan apelează la orice pentru a câştiga.
A ajunge la alegători nu este lucru uşor în această ţară distrusă de peste 30 de ani de război, 80% rurală şi cu numeroase persoane analfabete. În Afganistan, bărbaţii şi femeile votează separat şi îşi pun amprenta, în loc să semneze.
Numărarea voturilor va avea loc între 20 august şi 2 septembrie şi se va face manual, în secţiile de vot, imediat după încheierea procesului. Urnele sunt apoi sigilate şi vor fi redeschise doar dacă va fi necesară renumărarea sau o analiză aprofundată din cauza suspiciunilor de fraudă.
Rezultatele preliminare sunt aşteptate între 3 şi 16 septembrie, iar rezultatele finale ar trebui să fie anunţate în 17 septembrie, în cazul în care nu intervine niciun element care să întârzie calendarul.