MENIU

AEP alocă 600.000 de euro pentru soft-ul care depistează votul dublu şi arhivează listele electorale

Foto: NewsIn

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a declanşat licitaţia pentru achiziţia soft-ului care va arhiva şi verifica listele electorale de la alegerile pentru Parlamentul European, program pentru care a alocat 600.000 de euro, procedurile de achiziţie urmând să se finalizeze pe 4 septembrie.

AEP solicită ca, în termen de 60 de zile, câştigătorul contractului să arhiveze aproximativ 1.000.000 de pagini reprezentând liste electorale şi, în acelaşi timp, să pună la dispoziţie soft-ul de verificare a votului dublu.

"Obiectivul proiectului este de a achiziţiona serviciile de arhivare electronică necesare obţinerii reproducerii fidele a listelor electorale de la alegerile parlamentare, cât şi textul din cadrul acestora, informaţii necesare pentru regăsirea ulterioară a documentelor arhivate electronic, cât şi pentru verificarea persoanelor care votează fără a avea drept de vot sau care votează de mai multe ori", se precizează în documentaţia AEP.

Listele electorale trecute în format electronic trebuie clasificate pe mai multe categorii, respectiv judeţ, municipiu, oraş, sector (pentru municipiul Bucureşti), comună, sat, stradă, numărul secţie de votare, numărul curent al listei, semnatura alegătorului (poza), nume alegător, prenume alegător, cod numeric personal, serie şi număr act de identitate, domiciliul (nr. imobil, bloc, apt., etc), cetăţenia (pentru listele speciale), localitatea în care e organizată secţia de votare (pentru listele suplimentare), ţara în care este organizată secţia de votare (pentru listele suplimentare).

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 55/2009, care a abilitat AEP să verifice listele electorale, Autoritatea are la dispoziţie 6 luni de zile pentru verificarea listelor electorale de la primirea acestora în urma alegerilor europarlamentare din 7 iunie, iar în cazul în care descoperă persoane care au votat de mai multe ori sesizează organele de urmărire penală competente.

AEP a menţionat, pe 6 iulie, că a primit 82 de cereri de la organele de urmărire penală, prin care se solicită verificarea unor persoane care şi-ar fi exercitat de mai multe ori dreptul de vot la alegerile pentru PE, şi alte 25 de sesizări din partea competitorilor electorali.

În urma acestor sesizări şi cereri, AEP a început verificarea listelor electorale utilizate în secţii de votare din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Giurgiu şi din municipiul Bucureşti, confruntând manual listele electorale pentru fiecare caz în parte.

Autoritatea a cumpărat pentru centralizarea voturilor la alegerile europarlamentare din acest an un soft în valoare de 340.000 euro
. La alegerile pentru Parlamentul European din 2007, sistemului informatic a costat 252.000 de euro, în timp ce la alegerile parlamentare din 2008 pentru programul informatic AEP a plătit 5.822.080 lei, iar la alegerile locale din iunie 2008 costul s-a ridicat la 2.130.817 lei.

Mai multe articole despre:
alegeri vot soft candidaţi scrutin liste AEP