Adriano scapă fără suspendare după golul controversat din derby-ul cu Milan - VIDEO
Veste bună pentru Mourinho. Antrenorul lui Inter îl va putea folosi în continuare pe atacantul Adriano, după ce rivalii de la AC Milan au reclamat instanţelor sportive golul înscris de brazilian în derby-ul de duminică. Adriano a marcar primul gol al partidei în minutul 29, la o fază în care balonul lovit cu capul de jucător a atins şi bratul drept al acestuia, înainte de a intra în poarta lui Abbiati.
Momentul i-a scăpat centralului Rosetti, însă cei de la Milan au solicitat după partidă proba video în legătură cu golul brazilianului. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru interişti, Adriano a scăpat de suspendare.
"Imaginile nu clarifică dacă jucătorul a lovit voluntar cu mâna balonul, cu intenţia de a marca", a declarat judecătorul sportiv Tosel, cel care a analizat cazul.
Vezi reuşita lui Adriano din derby-ul cu AC Milan
Adriano va putea fi folosit astfel de Mourinho în următoarea partidă a Interului, sâmbătă, la Bologna. În schimb, de la meciul cu Bologna va absenta Chivu, care a fost suspendat o etapă.
Inter s-a impus cu 2-1, duminică, în derby-ul cu AC Milan, pentru campioana Italiei punctând Adriano şi Stankovic, în timp ce Pato a redus din diferenţă pentru rivali. După 24 de etape, Inter e lider în Italia, cu 56 de puncte, cu nouă în faţa ocupantei locului doi, Juventus, şi 11 faţă de Milan, locul trei în Serie A.