MENIU

Adrian Păunescu, preşedinte de onoare la Universitatea Craiova

Foto: NewsIn

Consiliul Director al clubului Universitatea Craiova s-a întrunit, vineri, şi a decis să îi acorde lui Adrian Păunescu titlul de preşedinte de onoare al grupării din Bănie, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.

"Este o mare onoare pe care ne-a făcut-o domnul Adrian Păunescu. Acest titlu i se cuvine, domnia sa fiind persoana care a ajutat cel mai mult Universitatea de-a lungul existenţei sale. Fără oameni ca dânsul, azi nu ar mai fi existat această iubire. Sunt mândru că sunt contemporan cu domnul Păunescu", a spus patronul Adrian Mititelu.

La rândul său, Adrian Păunescu a comentat şi el numirea, precizând că este onorat de funcţia primită: "Se oficializează o veche dragoste odată cu acest titlu. Cu această acceptare a unei propuneri generoase, sporesc responsabilităţile şi grijile, dar şi temerile celor care nu iubesc Universitatea Craiova. Am primit cu emoţie această ofertă şi voi încerca să mă achit cu succes de sarcini".