MENIU

Adrian Năstase: Dosarele mele la DNA sunt o băşcălie pentru că am numărat în ele 900 de martori

Foto: NewsIn
A. Năstase: "O presiune se face din afara Parlamentului, din acelaşi loc, adică din afara Parlmentului. Toată lumea s-a convins că sunt dosare politice."

Adrian Năstase a declarat luni, înaintea începerii sesiunii parlamentare, că în dosarele sale sunt "rezultatul presiunilor asupra Parlementului, din afara Parlamentului", că dosarele sale sunt comenadate politic şi în ele a numărat 900 de martori.

"Vreau să vă anunţ că în dosarele mele am numărat nu 700, ci 900 de martori, iar un astfel de proces ar trebui sa dureze între 4 şi 5ani. Prin urmare, un astfel de proces este o băşcălie, iar dosarele mele la DNA sunt de fapt ingerinţe în actul de justiţie", a afirmat Adrian Năstase.

Deputaţii din Comisia Juridică trebuie să dea un răspuns luni la cea de-a treia scrisoare a procurorului general, prin care se cere aprobarea începerii urmăririi penale a lui Năstase în dosarele "Zambaccian 2" si "Mătuşa Tamara".

Cererea Parchetului încă nu a ajuns în plen şi asta pentru că, de fiecare dată, deputaţii jurişti au retrimis dosarele înapoi la procurori, cu argumentul că probele sunt nule.