Adrian Mititelu: E un rezultat care reflectă jocul din teren
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, sâmbătă că este mulţumit de jocul echipei, despre care afirmă că va creşte de la meci la meci, deoarece a întâlnit un adversar puternic, şi a catalogat evoluţia elevilor lui Mogoşanu ca bună spre foarte bună.
Oficialul oltean afirmă că formaţia din Ştefan cel Mare va fi una dintre cele mai importante echipe din Liga I în acest sezon şi de aceea consideră rezultatul obţinut ca fiind unul pozitiv. "Universitatea are un potenţia bun, dar jucătorii încă resimt pregătirea de vară. 0-0 este destul de bun pentru prima etapă, situaţia nu e aşa simplă. Pentru noi e un pas cu dreptul fiindcă nu am pierdut, ne dă speranţe pentru viitor. Dinamo va fi o echipă foarte puternică în acest campionat, se va lupta pentru primele trei-patru", a opinat acesta.
Finanţatorul Universităţii a comentat şi faptul că stadionul nu a fost plin, aşa cum s-a întâmplat la precedentele întâlniri cu Dinamo. "E 1 august, lumea poate e plecată în concediu. Fanii nu trebuie să fie supăraţi că nu am fost în cupele europene. Zici că noi am fost mereu în sferturile Ligii Campionilor şi acum nu am mai ajuns. Numai un tâmpit poate credea că aceşti copii nu ar fi vrut să joace în Liga Europa. S-a întâmplat, acum nu avem ce face", a conchis Mititelu.
Fundaşul Florin Şoavă s-a declarat la rândul său mulţumit de remiza obţinută. "Am întâlnit un adversar greu, pe care nu ni-l doream acum. E un rezultat echitabil după aspectul jocului. Contează mult acest punct pentru că vom intra în formă abia după două sau trei etape", a afirmat acesta, completat de atacantul Florin Costea: "Ne-am dorit victoria mult, dar e bine că am scos şi un punct. Acum ne gândim la următorul meci. Am avut ghinion, dar şi Silviu Lung a făcut un meci mare. Am câştigat un punct, mai bine decât o înfrângere".
Dinamo şi Universitatea Craiova au terminat, sâmbătă, la egalitate, scor 0-0, într-un meci din prima etapă a Ligii I, în care italianul Dario Bonetti a debutat în primul eşalon pe banca alb-roşiilor.