Adrian Iordache are cele mai multe şanse să ocupe postul de prefect al Capitalei
Şeful Departamentului Juridic din Primăria Generală, Adrian Iordache, este creditat cu cele mai multe şanse pentru a merge în fruntea Prefecturii, devansându-l, în partid, pe consilierul Horaţiu Tică.
"Cel mai probabil
domnia sa va fi propunerea organizaţiei noastre. Mai sunt şi alţii care
au fost luaţi în considerare", a declarat un
democrat-liberal bucureştean. Conform estimării unui alt pedelist,
şansele lui Iordache de a fi desemnat prefect al Capitalei se ridică la 90%.
"Nu pot
să zic nimic acum", a fost răspunsul lui Adrian Iordache, contactat de
NewsIn pentru a confirma că a acceptat să fie prefect.
Consilierul general Horaţiu Tică a fost contracandidat al său, dar nu a obţinut susţinerea filialei.
Potrivit unor surse democrat-liberale, pentru a-şi asigura postul de prefect al Capitalei, democrat-liberalii au fost nevoiţi să le cedeze social-democraţilor prefecturile din Giurgiu şi Călăraşi, ale căror consilii judeţene sunt conduse de liberali. PD-L a fost de acord să nu ridice pretenţii asupra acestor posturi pentru ca pesediştii să accepte o propunere democrat-liberală la Prefectura Bucureşti.