Adina Anghelescu Stancu: PSD şi demonstraţia contra naturii!
Am asistat, ieri, la o demonstraţie a PSD care, în ecuaţia Oprea-Ardelean, a vrut să arate opiniei publice că şi el, partidul, contează. Că are muşchi pe el. Societatea civilă a gustat scandalul, dar nu ştiu cui i-a folosit. Până la urmă, lucrurile sunt simple. Ministerul de Interne şi Reformei Administrative, prin numirea lui Gabriel Oprea, ar fi trebuit, în opinia aliaţilor la guvernare cu PD-L, să accepte dubla impozitare. Să plătească şi colo, şi colo, în părţi egale. PSD-ului, pentru că l-a propulsat în funcţia de ministru, şi PD-L-ului, pentru că prietenul la democrat-liberali se cunoaşte şi la nevoie nu se uită.