Adi "Copilu" Minune a depus plângere pe numele lui Nati Meir, pentru neplata a 50.000 euro
Trei persoane au depus, luni, plângeri pe numele lui Nati Meir pentru înşelăciune, una dintre acestea fiind Adi Minune, căruia fostul deputat ar fi trebuit să îi plătească 50.000 de euro pentru promovarea din precampania alegerilor prezidenţiale, a declarat avocatul Violeta Podolian.
Podolian a precizat că data scadentă a contractului dintre Meir şi Adi
Minune era 13 decembrie 2009. Surse judiciare au declarat pentru NewsIn
că Meir i-a plătit manelistului o parte din bani, însă în banconte
specimen, care nu pot fi folosite pentru plată.
Celelalte două
plângeri aparţin unor persoane care ar fi cerut un împrumut de 800.000
de euro de la Nati Meir, conform avocatului acestuia. Cei doi ar fi
garantat returnarea creditului cu un teren. Nati Meir ar fi spus că
face o expertiză pentru evaluarea terenurilor, expertiză pe care le-a
cerut celor doi să o plătească. Nati Meir susţine că a plătit evaluarea
cu banii respectivi şi că le-ar fi eliberat chitanţă, însă cei doi spun
în plângeri că nu s-a făcut nicio expertiză şi nici nu au primit
împrumutul.
Nati Meir a fost reţinut, luni seara, în baza unei ordonanţe pe 24 de
ore, pentru infracţiunea de înşelăciune, urmând să fie prezentat
instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Adrian Minune a compus imnul campaniei prezidenţiale a lui Nati Meir.