MENIU

Adevărul: Românul condamnat pentru trafic de droguri în China a fost executat

Foto: adevărul.ro

Românul arestat şi condamnat pentru trafic de droguri în China a fost executat săptămâna trecută, scrie "Adevărul". Românul făcea parte dintr-o reţea internaţională şi a fost prins la sfârşitul anului trecut. Conform procedurilor chineze, execuţia are loc prin împuşcare în cap.

Andrei Negrea, în vârstă de 23 de ani, plecase anul trecut în China. Alături de alţi doi suceveni, fusese racolat drept cărăuş pentru reţelele internaţionale de trafic de droguri. Toţi trei au fost arestaţi în China, după ce asupra lor au fost găsite cantităţi importante de cocaină şi heroină. 

Andrei Negrea a fost condamnat la moarte şi executat, potrivit DIICOT

Executarea lui a fost confirmată doar de DIICOT. "Din informaţiile noastre, tânărul a fost arestat în China încă de anul trecut şi executat săptămâna trecută pentru trafic de droguri. În perioada următoare mai aşteptăm câteva date de la oficialii din China şi apoi vom anunţa oficial şi familia", a declarat procurorul Marius Cazac, şeful DIICOT Suceava, pentru "Adevărul".

MAE susţine într-un comunicat de presă că la nivelul ministerului nu există informaţii despre niciun român arestat, judecat sau condamnat la moarte în China.
"Ambasada României la Beijing nu a fost notificată în legătură cu arestarea cetăţeanului român la care faceţi referire", se arată în comunicatul instituţiei. Între România şi China există un acord prin care cele două părţi se angajează să se informeze, dacă "un cetăţean al statului trimiţător este deţinut, arestat sau privat de libertate în orice alt mod, în cadrul circumscripţiei consulare".

Potrivit Amnesty International, anul trecut, în China, au fost executate 1.718 persoane, ceea ce reprezintă 72% din totalul la nivel mondial.

Pedeapsa cu moartea se aplică în China pentru 60 de capete de acuzare, printre care corupţia, frauda fiscală şi traficul de droguri. Execuţiile, au loc la scurt timp de la hotărârea judecătorească, cea mai des întâlnită metodă fiind împuşcarea în cap.