ADEVĂRUL: Blândeţe nejustificată în instrumentarea dosarelor Gorbunov
Dosarul jafului armat de la Braşov este în continuare unul cu autori necunoscuţi, scriu ziarele de astăzi. Numeroasele anchete au scos la iveală însă noi piste, noi ipoteze, nereguli grave în sistemul de administrare a actului de justiţie din România. Întrebările rămase decoamdată fără răspuns sunt trecute în revistă de către ziarişti, în presa de astăzi.
Despre legăturile dintre justiţie şi infractori scrie şi Adevărul. Procurorul Marius Vlădoianu a instrumentat cu blândeţe nejustificată dosarele asasinului Gorbunov şi ale interlopului Andrei Berceanu, ceea ce ridică semne de întrebare, scriu jurnaliştii.
Evenimentul Zilei avansează ipoteza că Gorbunov a avut trei complici în justiţie, printre procurori şi judecători. O altă ipoteză lansată de jurnaliştii de la Evenimentul Zilei este că cel care „l-a turnat“ pe moldovean ar fi Adrian Berceanu, cel care era împreună cu Gorbunov în momentul în care acesta a fost prins într-un supermarket din Braşov.
Dincolo de neregulile din sistemul de justiţie scoase la iveală de acest caz, dosarul jafului armat de la Braşov este catalogat în continuare cu „autor necunoscut”, ceea ce înseamnă că autorul este căutat în continuare, scrie Gardianul.