MENIU

Activitatea a fost paralizată de nămeţi în Peninsula Kamchatka

Foto: Realitatea TV

Ninsorile abundente din ultimele zile au paralizat Peninsula Kamchatka din Extremul-Orient rus. Multe şosele au rămas impracticabile în vreme ce autorităţile au încercat fără succes să elibereze măcar arterele marilor oraşe.

Transportul public a fost aproape inexistent şi mulţi locuitori au rămas blocaţi pe drumuri în încercarea de a ajunge acasă. Spitalele au rămas deschise dar au funcţionat la capacitate minimă.

Cursurile în şcoli au fost suspendate, iar părinţii au fost sfătuiţi să-şi ţină copiii în casă. Autorităţile au avertizat cetăţenii cu privire la riscul producerii de avalanşe. Iarna s-a dezlănţuit şi în vestul Ungariei, unde 14.000 de locuinţe din 89 de oraşe şi sate au rămas fără curent electric.

În unele localităţi a fost întreruptă şi alimentarea cu apă, deoarece pompele nu funcţionau din cauza penelor de electricitate.

Mai multe articole despre:
Ungaria Ninsori nămeţi