MENIU

Accizele la alcool şi tutun se majorează de la 1 aprilie

Foto: bloombiz.ro
Accizele la alcool şi tutun se majorează, a anunţat minstrul Finanţelor, Gh. Pogea.

Accizele la alcool şi tutun se majorează. Acciza la tutun va creştere cu 14 euro în acest an, în două tranşe egale de câte şapte euro la mia de ţigarete, de la 1 aprilie şi 1 septembrie. De asemenea, accizele la vinurile spumante se vor majora cu 11 euro pe hectolitru, iar pentru celelalte tipuri de băuturi alcoolice - cu 13 euro pe hectolitru.

De la 1 aprilie, acciza pe tutun creşte cu şapte euro pentru o mie de ţigarete. Începând cu 1 septembrie, va avea loc cea de-a doua majorare, tot de şapte euro.

Astfel, pe întreg anul, preţurile ţigărilor se vor mări cu 14 euro pe 1.000 de ţigarete, reprezentând contravaloarea a 50 de pachete de ţigări.

Accizele la vinurile spumante se vor majora cu 11 euro pe hectolitru, iar pentru celelalte tipuri de băuturi alcoolice - cu 13 euro pe hectolitru.

Potrivit ministrului de Finanţe, gheorghe Pogea, pentru produsele fermentate spumoase se va face o majorare într-o singură etapă, de la 1 aprilie, cu circa 11 euro pe hectolitru, iar pentru celelalte categorii de băuturi alcoolice, tot de la 1 aprilie, o majorare de 13,96 euro pe hectolitru.

În ceea ce priveşte impactul acestor majorări asupra bugetului de stat, Pogea a afirmat: "Impactul: Circa 700 de milioane lei sau 0,12% din PIB".

Mai multe articole despre:
ţigări majorare alcool accize tutun